Isus, Domn al Sabatului

12 În vremea aceea, într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. Ucenicii Lui erau flămânzi, aşa că au început să smulgă spice de grâu şi să mănânce. Când au văzut fariseii lucrul acesta, I-au zis lui Isus:

– Uite, ucenicii Tăi fac ce nu este voie să se facă în ziua de Sabat!

El le-a răspuns:

– N-aţi citit ce a făcut David[a] atunci când i s-a făcut foame atât lui, cât şi celor ce erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile prezentării, pe care nici el şi nici cei ce erau cu el nu aveau voie să le mănânce, ci doar preoţii. Sau n-aţi citit în Lege că în ziua de Sabat preoţii încalcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi? Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă doresc, nu jertfă!“[b], n-aţi fi condamnat nişte nevinovaţi! Căci Fiul Omului este Domn şi al Sabatului!

Isus a plecat de acolo şi a intrat în sinagoga lor. 10 Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să-L poată acuza, L-au întrebat:

– Este voie a vindeca în ziua de Sabat?

11 Isus le-a răspuns:

– Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă în ziua de Sabat, să n-o apuce şi să n-o scoată afară? 12 Cu cât mai important deci este un om decât o oaie! Aşadar, este voie a face bine în ziua de Sabat!

Read full chapter