Semne ale sfârşitului

24 După ce a ieşit Isus din Templu, în timp ce mergea, ucenicii Lui au venit la El, ca să-I arate clădirile Templului. Isus însă le-a zis: „Vedeţi voi toate acestea? Adevărat vă spun că nu va fi lăsată aici piatră pe piatră; totul va fi dărâmat[a]“.

Apoi S-a aşezat pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii au venit la El, doar ei singuri, şi L-au întrebat:

– Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?

Isus le-a răspuns:

– Vedeţi să nu vă înşele cineva! Căci vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“ şi-i vor înşela astfel pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Vedeţi să nu vă neliniştiţi, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi)[b] cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii.

Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina Numelui Meu. 10 Atunci mulţi se vor poticni, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. 11 Se vor ridica mulţi profeţi falşi şi-i vor înşela pe mulţi. 12 Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mulţi se va răci. 13 Dar cel care va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 14 Această Evanghelie a Împărăţiei va fi vestită întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.

15 De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii“[c], despre care a vorbit profetul Daniel, stând în locul sfânt – cel ce citeşte, să înţeleagă –, 16 atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! 17 Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare să-şi ia lucrurile din casă, 18 iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! 19 Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici de Sabat. 21 Căci atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii şi până acum şi nici nu va mai fi! 22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

23 Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Este acolo!“, să nu credeţi! 24 Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, chiar şi pe cei aleşi. 25 Iată că v-am spus mai dinainte! 26 Aşadar, dacă vă vor spune: „Iată, este în pustie!“, să nu vă duceţi; sau: „Iată-L în odăi ascunse!“, să nu credeţi! 27 Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 28 Oriunde va fi hoitul, acolo se vor aduna şi vulturii!

29 Imediat după necazul acelor zile,

soarele se va întuneca,
    luna nu-şi va mai da lumina,
stelele vor cădea din cer
    şi puterile cerurilor vor fi clătinate.[d]

30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului[e] cu putere şi mare slavă. 31 El îi va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa cea răsunătoare, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.

32 Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. 33 Tot aşa şi voi, când vedeţi toate aceste lucruri, să ştiţi că El[f] este aproape, este chiar la uşi. 34 Adevărat vă spun că nu va trece această generaţie până se vor întâmpla toate aceste lucruri. 35 Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!

Îndemn la veghere

36 Dar despre ziua şi ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii cerurilor, (nici Fiul)[g], ci numai Tatăl. 37 Aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. 38 Căci aşa cum era în zilele de dinaintea potopului, când oamenii mâncau, beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în arcă, 39 şi nu au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. 40 Atunci, doi bărbaţi vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. 41 Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată.

42 Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi în ce zi vine Domnul vostru! 43 Să ştiţi că, dacă stăpânul casei ar şti în ce strajă din noapte vine hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 44 Prin urmare, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!

Sclavul credincios şi înţelept

45 Cine este deci sclavul credincios şi înţelept, pe care stăpânul l-a pus responsabil peste ceilalţi sclavi ai săi, ca să le dea hrana la timp? 46 Ferice de sclavul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 47 Adevărat vă spun că îl va pune responsabil peste toate bunurile sale! 48 Dar dacă sclavul acela este un sclav rău, care îşi zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie!“ 49 şi care începe să-i bată pe confraţii lui şi să mănânce şi să bea cu beţivii, 50 stăpânul acelui sclav va veni într-o zi în care el nu se aşteaptă şi la o oră pe care nu o ştie. 51 El îl va tăia în două[h] şi-i va stabili partea la un loc cu ipocriţii. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!

Footnotes

  1. Matei 24:2 Această predicţie s-a împlinit literalmente în anul 70 d.Cr., când romanii au cucerit Ierusalimul şi au ars Templul
  2. Matei 24:7 Multe mss conţin aceste cuvinte, altele le pun înainte de foamete, iar altele nu le conţin
  3. Matei 24:15 Vezi Dan. 9:27 şi nota; 11:31; 12:11
  4. Matei 24:29 Vezi Is. 13:10; 34:4
  5. Matei 24:30 Vezi Dan. 7:13
  6. Matei 24:33 Sau: el, adică sfârşitul
  7. Matei 24:36 Unele mss nu conţin aceste cuvinte
  8. Matei 24:51 Sau: îl va pedepsi aspru

Dărâmarea Templului

24 La ieşirea(A) din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu(B) va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” El a şezut jos, pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii(C) Lui au venit la El, la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne(D), când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă(E) să nu vă înşele cineva. Fiindcă(F) vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Şi(G) vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un(H) neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci(I) vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. 10 Atunci, mulţi vor(J) cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. 11 Se vor scula mulţi(K) proroci mincinoşi şi vor(L) înşela pe mulţi. 12 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. 13 Dar(M) cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 14 Evanghelia(N) aceasta a Împărăţiei va(O) fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Pustiirea Ierusalimului şi venirea Fiului omului

15 De aceea(P), când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel(Q), aşezată în Locul Sfânt – cine(R) citeşte să înţeleagă! – 16 atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; 17 cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; 18 şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. 19 Vai(S) de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. 21 Pentru că(T) atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. 23 Atunci(U), dacă vă va spune cineva: ‘Iată, Hristosul este aici sau acolo!’, să nu-l credeţi. 24 Căci se(V) vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă(W) va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. 25 Iată că v-am spus mai dinainte. 26 Deci, dacă vă vor zice: ‘Iată-L în pustie’, să nu vă duceţi acolo! ‘Iată-L în odăiţe ascunse’, să nu credeţi. 27 Căci(X), cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. 28 Oriunde(Y) va fi stârvul[a], acolo se vor aduna vulturii. 29 Îndată(Z), după acele zile de necaz, soarele se(AA) va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. 30 Atunci(AB) se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate(AC) seminţiile pământului se vor boci şi(AD) vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. 31 El(AE) va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. 32 De la smochin învăţaţi pilda(AF) lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că(AG) vara este aproape. 33 Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. 34 Adevărat vă spun că nu(AH) va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. 35 Cerul(AI) şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Îndemn la veghere

36 Despre(AJ) ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai(AK) Tatăl. 37 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. 38 În adevăr, cum(AL) era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie 39 şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. 40 Atunci(AM), din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. 41 Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. 42 Vegheaţi dar(AN), pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. 43 Să ştiţi(AO) că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. 44 De aceea(AP), şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. 45 Care este deci(AQ) robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? 46 Ferice(AR) de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 47 Adevărat vă spun că(AS) îl va pune peste toate averile sale. 48 Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăboveşte să vină!’ 49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, 50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, 51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo(AT) vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Footnotes

  1. Matei 24:28 Sau: hoit, mortăciune.