Luca 1-2
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Cuvânt-înainte
1 Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, 2 după cum(A) ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la(B) început şi au ajuns slujitori ai cuvântului, 3 am găsit(C) şi eu cu cale, preaalesule(D) Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir(E) unele după altele, 4 ca(F) să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe care le-ai primit prin viu grai.
Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul
5 În(G) zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din(H) ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisabeta. 6 Amândoi erau neprihăniţi(I) înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului. 7 N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8 Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, 9 după obiceiul preoţiei, a ieşit la(J) sorţi să intre să tămâieze(K) în Templul Domnului. 10 În(L) ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. 11 Atunci, un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stat în picioare la dreapta altarului(M) pentru tămâiere. 12 Zaharia s-a(N) înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat frica. 13 Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei(O) pune numele Ioan. 14 El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi(P) se vor bucura de naşterea lui. 15 Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu(Q) va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umple de Duhul Sfânt încă(R) din pântecele maicii sale. 16 El(S) va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17 Va(T) merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” 18 Zaharia a zis îngerului: „Din(U) ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.” 19 Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril(V), care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună. 20 Iată că vei(W) fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” 21 Norodul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu. 22 Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într-una, şi a rămas mut. 23 După ce i s-au împlinit zilele(X) de slujbă, Zaharia s-a dus acasă. 24 Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată, şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea, 25 „iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi(Y) ia ocara dintre oameni”.
Vestirea naşterii lui Isus Hristos
26 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită(Z) cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune(AA), ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul(AB) este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” 29 Tulburată(AC) foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. 30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31 Şi(AD) iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune(AE) numele Isus. 32 El va fi mare, şi(AF) va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi(AG) Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va(AH) împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” 34 Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” 35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt(AI) Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul(AJ) lui Dumnezeu. 36 Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. 37 Căci(AK) niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” 38 Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.
Cântarea Mariei
39 Maria s-a sculat chiar în(AL) zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. 41 Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. 42 Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată(AM) eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43 Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? 44 Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. 45 Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.” 46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte(AN) pe Domnul 47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 pentru că a privit(AO) spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi(AP) vor zice fericită, 49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine(AQ). Numele Lui este sfânt(AR), 50 şi îndurarea(AS) Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. 51 El a arătat putere(AT) cu braţul Lui; a risipit(AU) gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. 52 A răsturnat(AV) pe cei puternici, de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. 53 Pe(AW) cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. 54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte(AX) de îndurarea Sa – 55 cum(AY) făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” 56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi, s-a întors acasă.
Naşterea lui Ioan Botezătorul
57 Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu. 58 Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea, şi se(AZ) bucurau împreună cu ea. 59 În(BA) ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. 60 Dar mama lui a luat cuvântul, şi a zis: „Nu(BB). Ci are să se cheme Ioan.” 61 Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta”, 62 şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele. 63 Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan(BC)”. Şi toţi s-au minunat. 64 În clipa aceea(BD), i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. 65 Pe toţi vecinii i-a apucat frica, şi în tot ţinutul acela muntos(BE) al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. 66 Toţi cei ce le auzeau le păstrau(BF) în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna(BG) Domnului era într-adevăr cu el.
Cântarea lui Zaharia
67 Zaharia, tatăl lui, s-a(BH) umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis: 68 „Binecuvântat(BI) este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că(BJ) a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. 69 Şi(BK) ne-a ridicat o mântuire puternică[a] în casa robului Său David, 70 cum(BL) vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime; 71 mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc! 72 Astfel(BM) Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, 73 potrivit jurământului(BN) prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, 74 că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim(BO) fără frică, 75 trăind înaintea Lui în(BP) sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre. 76 Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci(BQ) vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui 77 şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în(BR) iertarea păcatelor lui; 78 datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, 79 ca să(BS) lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” 80 Iar pruncul(BT) creştea şi se întărea în duh. Şi a(BU) stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.
Naşterea lui Isus Hristos
2 În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. 2 Înscrierea aceasta(BV) s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. 3 Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. 4 Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea(BW) lui David, numită Betleem, pentru că(BX) era din casa şi din seminţia lui David, 5 să se înscrie împreună cu Maria, logodnica(BY) lui, care era însărcinată. 6 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. 7 Şi a(BZ) născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
Păstorii din Betleem
8 În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. 9 Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei(CA) s-au înfricoşat foarte tare. 10 Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru(CB) tot norodul: 11 astăzi(CC), în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor(CD), care(CE) este Hristos, Domnul. 12 Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” 13 Şi(CF) deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: 14 „Slavă(CG) lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace(CH) pe pământ între oamenii plăcuţi(CI) Lui”. 15 După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul”. 16 S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. 17 După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. 18 Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. 19 Maria(CJ) păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei. 20 Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.
Isus adus în Templu
21 Când(CK) a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele ISUS(CL), nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece. 22 Şi, când s-au împlinit zilele(CM) pentru curăţirea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: „Orice(CN) întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului”, 24 şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum(CO) este poruncit în Legea Domnului.
Cântarea lui Simeon
25 Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta(CP) mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. 26 Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă(CQ) pe Hristosul Domnului. 27 El a venit în Templu mânat de(CR) Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, 28 Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: 29 „Acum(CS), sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. 30 Căci au văzut(CT) ochii mei mântuirea Ta, 31 pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, 32 lumina(CU) care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.” 33 Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El. 34 Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea(CV) şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn(CW), care va stârni împotrivire. 35 Chiar(CX) sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” 36 Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. 37 Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu şi zi(CY) şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. 38 A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau(CZ) mântuirea Ierusalimului.
Întoarcerea la Nazaret
39 După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. 40 Iar(DA) Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.
Isus în Templu la vârsta de doisprezece ani
41 Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în(DB) fiecare an, la Praznicul Paştelor. 42 Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul Praznicului. 43 Apoi, după ce au trecut zilele Praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. 44 Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. 45 Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute. 46 După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. 47 Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi(DC) de priceperea şi răspunsurile Lui. 48 Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” 49 El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în(DD) casa Tatălui Meu?” 50 Dar ei(DE) n-au înţeles spusele Lui. 51 Apoi, S-a pogorât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mamă-Sa păstra(DF) toate cuvintele acestea în inima ei. 52 Şi Isus creştea(DG) în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
Footnotes
- Luca 1:69 Greceşte: un corn de mântuire.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.