Luca 1:26-56
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Vestirea naşterii lui Isus Hristos
26 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită(A) cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune(B), ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul(C) este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” 29 Tulburată(D) foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. 30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31 Şi(E) iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune(F) numele Isus. 32 El va fi mare, şi(G) va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi(H) Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va(I) împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” 34 Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” 35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt(J) Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul(K) lui Dumnezeu. 36 Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. 37 Căci(L) niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” 38 Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.
Cântarea Mariei
39 Maria s-a sculat chiar în(M) zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. 41 Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. 42 Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată(N) eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43 Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? 44 Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. 45 Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.” 46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte(O) pe Domnul 47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 pentru că a privit(P) spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi(Q) vor zice fericită, 49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine(R). Numele Lui este sfânt(S), 50 şi îndurarea(T) Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. 51 El a arătat putere(U) cu braţul Lui; a risipit(V) gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. 52 A răsturnat(W) pe cei puternici, de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. 53 Pe(X) cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. 54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte(Y) de îndurarea Sa – 55 cum(Z) făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” 56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi, s-a întors acasă.
Read full chapterCopyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.