Isaia 16

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

16 Trimiteţi^(A) miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din^(B) Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului! ² Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului^(C). ³ Şi vor zice: „Sfătuieşte, mijloceşte, acoperă-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi! ⁴ Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel ce calcă ţara în picioare va pieri. ⁵ Şi atunci, un scaun de domnie se^(D) va întări prin îndurare şi se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un^(E) judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate.” – ⁶ Auzim îngâmfarea mândrului^(F) Moab, fudulia şi fala lui, trufia^(G) şi lăudăroşia lui. ⁷ De aceea geme^(H) Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărâmăturile Chir-Haresetului^(I), adânc mâhniţi; ⁸ căci câmpiile^(J) Hesbonului lâncezesc; stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din^(K) Sibma, care se întindeau până la Iaezer şi se încâlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare. ⁹ De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud^(L) cu lacrimile mele, Hesbonule^(M) şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război! ¹⁰ S-a^(N) dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii, nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules. ¹¹ De aceea îmi plânge sufletul^(O) pentru Moab ca o harpă şi inima pentru Chir-Hares. ¹² Şi, când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi^(P), şi va intra în locaşul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!” – ¹³ Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului. ¹⁴ Iar acum Domnul vorbeşte şi zice:

„În trei ani, ca^(Q) anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime, şi ce va rămâne va fi puţin lucru, aproape nimic.”