36 Elihu a continuat:

„Mai rabdă-mă puţin şi-ţi voi arăta
    că mai sunt lucruri de spus în favoarea lui Dumnezeu.
Îmi voi aduce cunoştinţa de departe
    şi voi arăta dreptatea Făcătorului meu.
Fiţi siguri că vorbele mele nu sunt mincinoase;
    unul desăvârşit în cunoaştere este cu voi.

Dumnezeu este puternic, dar nu dispreţuieşte pe nimeni;
    este puternic, ferm în scopurile Sale.
Nu-l ţine în viaţă pe cel rău,
    dar îi face dreptate celui în suferinţă.
Nu-Şi ia ochii de la cei drepţi,
    ci îi aşază pe tron împreună cu împăraţii
        şi îi înalţă pentru totdeauna.
Dacă oamenii sunt legaţi în lanţuri
    şi ţinuţi în legăturile suferinţei,
El le spune ce-au făcut –
    că s-au mândrit şi au păcătuit.
10 El le deschide urechile spre a se îndrepta
    şi le porunceşte să se întoarcă de la nedreptate.
11 Dacă Îl ascultă şi-L slujesc,
    îşi vor sfârşi zilele în fericire
        şi anii lor în mulţumire sufletească.
12 Dar dacă ei nu ascultă, vor pieri de sabie[a]
    şi vor muri fără cunoştinţă.

13 Cei nelegiuiţi nutresc mânie;
    nu strigă după ajutor nici chiar atunci când El îi leagă.
14 Ei mor în tinereţe,
    sfârşesc printre cei ce se prostituează[b].
15 Dar pe cei suferinzi El îi scapă prin suferinţa lor
    şi le deschide urechea prin asuprire.
16 Tot aşa te-ar fi scos şi pe tine din necaz,
    la un loc larg, departe de strâmtorare
        şi ar fi pus pe masa ta bucate alese.

17 Dar tu te-ai umplut cu judecata celui rău;
    judecata şi dreptatea te cuprind.
18 Fii atent ca nimeni să nu te amăgească prin bogăţii[c]
    şi nu lăsa ca un dar bogat să te abată de pe cale!
19 Te-ar putea feri de necaz bogăţia
    sau toate eforturile pe care le faci?
20 Nu tânji după noapte,
    ca să smulgi popoarele din locul lor[d].[e]
21 Ai grijă! Nu te întoarce spre nedreptate;
    căci se pare că ai ales-o mai degrabă pe aceasta decât suferinţa.
22 Iată, Dumnezeu este înălţat în puterea Sa;
    care învăţător este ca El?
23 Cine I-a rânduit căile
    sau cine-I poate spune: «Ai greşit!»

24 Nu uita să-I preamăreşti lucrarea
    pe care oamenii au lăudat-o în cântare.
25 Toţi oamenii au văzut-o;
    fiecare priveşte la ea de departe.
26 Ce mare este Dumnezeu, dincolo de înţelegerea noastră!
    Numărul anilor Lui nu poate fi pătruns.
27 El ia picăturile din apă
    şi preface ceaţa în ploaie,[f]
28 pe care norii o lasă să cadă
    şi care picură din plin peste oameni.
29 Cine poate înţelege ruperea norilor,
    tunetele cortului său?
30 El Îşi răspândeşte fulgerul în jurul Lui
    şi acoperă adâncurile mării.
31 În acest fel judecă[g] El popoarele;
    El le dă hrană din belşug.
32 Îşi umple mâinile cu un fulger
    şi-i porunceşte unde să lovească.
33 Tunetul său Îi vesteşte sosirea,
    iar furtuna anunţă mânia Sa aprinsă.[h]

Footnotes

  1. Iov 36:12 Sau: vor trece râul (vezi nota de la 33:18)
  2. Iov 36:14 Termenul se referă la bărbaţii care practicau prostituţia sacră în temple
  3. Iov 36:18 Sensul termenului în ebraică este nesigur; sau: să nu te instige la batjocură
  4. Iov 36:20 Sau: căci atunci sunt smulse popoarele din locul lor
  5. Iov 36:20 Sensul în ebraică al acestor versete este nesigur
  6. Iov 36:27 Sau: El ia vaporii din apă / şi îi transformă în ploaie
  7. Iov 36:31 Sau: hrăneşte
  8. Iov 36:33 Sensul versetului în ebraică este nesigur; sau: Tunetul Său vesteşte apropierea furtunii; / până şi turmele îi simt apropierea