Vor întreba care este drumul Sionului
    şi îşi vor întoarce privirile spre el.
Vor veni şi se vor alipi de Domnul
    printr-un legământ veşnic,
        care nu va fi uitat niciodată!

Poporul Meu era ca o turmă de oi pierdute,
    pe care păstorii lor le abăteau din cale
        şi le făceau să rătăcească prin munţi.
Treceau de pe munţi pe dealuri
    şi îşi uitaseră locul de odihnă.
Toţi cei ce le găseau le mâncau.
    Duşmanii lor ziceau: «Noi nu suntem vinovaţi,
căci ele au păcătuit împotriva Domnului, staulul dreptăţii,
    împotriva Domnului, nădejdea strămoşilor lor.»

Read full chapter