Condamnarea idolatriei

44 Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului – la Migdol, la Tahpanhes, la Nof[a] şi în ţara Patros[b]:

„Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Aţi văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda. Astăzi ele au ajuns doar un loc pustiu, unde nu mai locuieşte nimeni, din cauza răutăţii lor. Ei M-au provocat la mânie, ducându-se să ardă tămâie şi să slujească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici strămoşii voştri. Deşi i-am trimis iarăşi şi iarăşi pe toţi slujitorii Mei, profeţii, să le spună: ‘Să nu săvârşiţi aceste urâciuni pe care Eu le urăsc!’, ei nu M-au ascultat şi nu au luat aminte; nu s-au întors de la răutatea lor şi n-au încetat să ardă tămâie altor dumnezei. De aceea, furia Mea s-a revărsat şi mânia Mea a izbucnit în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului, care au devenit în ziua de azi o ruină şi un loc pustiu.»

Acum, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «De ce vă faceţi singuri un rău aşa de mare, nimicind astfel din mijlocul lui Iuda bărbaţi, femei, copii şi prunci, şi rămânând fără nici o rămăşiţă? De ce Mă provocaţi la mânie prin lucrarea mâinilor voastre, arzând tămâie altor dumnezei, în ţara Egiptului, unde v-aţi dus să locuiţi? Vă veţi distruge singuri şi veţi deveni o pricină de blestem şi de dispreţ printre toate neamurile pământului. Aţi uitat relele strămoşilor voştri, relele regilor şi ale reginelor lui Iuda şi relele pe care le-aţi săvârşit voi şi soţiile voastre în ţara lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului? 10 Până în ziua de azi ei nu s-au smerit, nu s-au temut şi nu au urmat Legea Mea şi poruncile pe care le-am pus înaintea voastră şi înaintea strămoşilor voştri.»

11 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, Îmi îndrept faţa împotriva voastră ca să vă fac rău şi să nimicesc întreg Iuda. 12 Voi îndepărta rămăşiţa lui Iuda, care s-a dus în ţara Egiptului să locuiască acolo. Vor pieri cu toţii în ţara Egiptului: vor fi ucişi de sabie sau de foamete. De la cel mai mic până la cel mai mare vor fi ucişi de sabie sau de foamete. Vor deveni o pricină de scârbă şi de groază, o pricină de blestem şi de dispreţ. 13 Îi voi pedepsi pe cei ce locuiesc în ţara Egiptului cu sabie, cu foamete şi cu molimă, aşa cum am pedepsit şi Ierusalimul. 14 Nici unul din rămăşiţa lui Iuda, care s-a dus să locuiască în ţara Egiptului, nu va scăpa cu viaţă ca să se întoarcă iarăşi în ţara lui Iuda, deşi va dori să se întoarcă şi să trăiască. Nu se vor mai întoarce decât câţiva care vor scăpa.»“

15 Atunci, toţi bărbaţii care ştiau că soţiile lor ardeau tămâie altor dumnezei, împreună cu toate femeile care erau prezente – o mare mulţime – şi cu întreg poporul care locuia în ţara Egiptului şi în Patros[c], i-au răspuns lui Ieremia:

16 – Nu vom asculta de mesajul pe care ni l-ai rostit în Numele Domnului, 17 ci, cu siguranţă, vom face ceea ce am promis: vom arde tămâie împărătesei cerului[d] şi vom vărsa în cinstea ei jertfe de băutură, aşa cum am mai făcut atât noi, cât şi strămoşii, regii şi conducătorii noştri în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului. Atunci aveam destulă mâncare, eram fericiţi şi nu vedeam nici o nenorocire. 18 Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului şi să vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei, am dus lipsă de toate şi am fost ucişi de sabie şi de foamete.

19 Femeile au adăugat:

– Când ardem tămâie împărătesei cerului şi vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei, nu ştiu oare şi bărbaţii noştri că facem turte după chipul ei şi vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei?

20 Atunci Ieremia a răspuns întregului popor – bărbaţilor şi femeilor – care-i dăduse acest răspuns:

21 – Oare nu Şi-a adus aminte Domnul şi nu s-a gândit la tămâia pe care aţi ars-o în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului, atât voi, cât şi strămoşii, regii şi conducătorii voştri împreună cu întreg poporul? 22 Când Domnul nu a mai suferit lucrul acesta, din cauza răutăţii practicilor voastre şi a urâciunilor pe care le-aţi săvârşit, ţara voastră a devenit o pricină de groază şi de blestem, un loc pustiit şi fără locuitori, aşa cum este astăzi. 23 Tocmai pentru că aţi ars tămâie şi aţi păcătuit împotriva Domnului, pentru că nu aţi ascultat de glasul Domnului şi nu aţi păzit Legea, hotărârile şi mărturiile Lui, de aceea a venit peste voi această nenorocire pe care o vedeţi astăzi.

24 Ieremia a mai zis întregului popor şi tuturor femeilor:

– Ascultaţi Cuvântul Domnului, voi, toţi cei din Iuda, care sunteţi în ţara Egiptului. 25 Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Voi şi soţiile voastre aţi împlinit cu mâinile voastre promisiunea pe care aţi făcut-o spunând că veţi arde tămâie împărătesei cerului şi veţi vărsa jertfe de băutură în cinstea ei. Acum dar împliniţi promisiunile pe care le-aţi făcut şi îndepliniţi-vă juruinţele!“ 26 Dar ascultaţi Cuvântul Domnului, voi, toţi cei din Iuda, care locuiţi în ţara Egiptului: „Jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, că nimeni din Iuda, dintre cei care locuiesc în ţara Egiptului, nu va mai chema Numele Meu, nici nu va mai jura zicând «Viu este Stăpânul Domn 27 Căci Eu veghez asupra lor să le fac rău şi nu bine; toţi cei din Iuda, care sunt în ţara Egiptului, vor fi nimiciţi de sabie şi de foamete până vor muri cu toţii. 28 Cei care vor scăpa de sabie şi se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda vor fi doar câţiva. Atunci toată rămăşiţa lui Iuda, care s-a dus să locuiască în ţara Egiptului, va cunoaşte care cuvânt se va împlini: al Meu sau al lor.

29 Semnul, după care veţi cunoaşte că Eu vă voi pedepsi în locul acesta, zice Domnul, şi după care veţi şti că planurile Mele de a vă distruge se vor împlini, este următorul, zice Domnul: 30 îl voi da pe faraonul Hofra, monarhul Egiptului, în mâinile duşmanilor lui şi în mâinile celor ce caută să-i ia viaţa, tot aşa cum l-am dat şi pe Zedechia, regele lui Iuda, în mâinile duşmanului său Nebucadneţar, împăratul Babilonului, care căuta să-i ia viaţa.“

Footnotes

  1. Ieremia 44:1 Memfis
  2. Ieremia 44:1 Egiptul de Sus (sudul Egiptului)
  3. Ieremia 44:15 Sau: în Egiptul de Jos şi în Egiptul de Sus
  4. Ieremia 44:17 Vezi nota de la 7:18; şi în vs. 18, 19, 25