Alegerea celor şapte diaconi[a]

În zilele acelea, când numărul ucenicilor creştea, evreii elenişti au început să murmure împotriva evreilor autohtoni[b], pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a celor necesare. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! Prin urmare, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i punem responsabili cu îndatorirea aceasta, iar noi vom continua să dăm atenţie rugăciunii şi slujirii Cuvântului.“ Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulţimi, aşa că l-au ales pe Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; i-au adus înaintea apostolilor, care s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei.

Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească, numărul ucenicilor creştea tot mai mult în Ierusalim şi foarte mulţi preoţi veneau la credinţă.

Read full chapter

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 6:1 Titlu Termenul apare mai târziu în NT ca substantiv desemnând o slujbă specifică în biserică; este derivat din verbul diakoneo (a sluji, a avea grijă de ceva), din v. 2
  2. Faptele Apostolilor 6:1 Evreii elenişti erau fie evrei născuţi în afara Palestinei, fie autohtoni a căror limbă şi cultură erau puternic influenţate de elenism, iar evreii autohtoni vorbeau limba aramaică sau ebraică şi erau apărători ai culturii evreieşti