În Iconia

14 În Iconia, ei au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel, încât o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut. Însă iudeii care n-au crezut au stârnit şi au înveninat sufletele neamurilor împotriva fraţilor. Totuşi Pavel şi Barnabas au rămas mult timp acolo, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul, Care adeverea Cuvântul harului Său, dând voie să se facă semne şi minuni prin mâinile lor. Mulţimea din cetate s-a împărţit: unii erau cu iudeii, iar alţii erau cu apostolii. Neamurile şi iudeii, împreună cu conducătorii lor, s-au înţeles să le facă rău şi să-i omoare cu pietre, dar Pavel şi Barnabas au înţeles lucrul acesta şi au fugit în cetăţile Licaoniei, Listra şi Derbe, şi în împrejurimi; şi au vestit Evanghelia şi acolo.

În Listra şi Derbe

În Listra stătea un om neputincios, care nu umblase niciodată, fiind schilod încă din pântecele mamei lui. El îl asculta pe Pavel în timp ce vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el şi, văzând că are credinţă ca să fie vindecat, 10 i-a zis cu glas tare: „Ridică-te în picioare şi stai drept!“ El a sărit în sus şi a început să meargă. 11 Când au văzut mulţimile ce a făcut Pavel, au strigat în limba licaoniană: „Zeii au coborât la noi în chip de oameni!“[a] 12 Pe Barnabas îl numeau Zeus[b], iar pe Pavel – Hermes[c], pentru că el era cel ce mânuia cuvântul. 13 Preotul lui Zeus, al cărui templu era în faţa cetăţii, a adus boi şi ghirlande de flori la porţi şi, împreună cu mulţimile, voia să le aducă jertfă. 14 Când au auzit aceasta, apostolii Barnabas şi Pavel şi-au sfâşiat hainele şi s-au repezit afară, în mijlocul mulţimii, strigând: 15 „Oamenilor, de ce faceţi aceste lucruri? Şi noi suntem oameni de aceeaşi natură ca şi voi! Noi vă vestim Evanghelia ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri nefolositoare[d] la Dumnezeul cel Viu, Care a făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! 16 În generaţiile trecute, El le-a lăsat pe toate neamurile să umble pe propriile lor căi, 17 măcar că nu S-a lăsat fără mărturie în a face bine, dându-vă ploi din cer şi anotimpuri roditoare, săturându-vă de hrană şi umplându-vă inimile de bucurie!“ 18 Chiar şi cu aceste cuvinte, cu greu au reuşit să împiedice mulţimile să le aducă jertfă.

19 Nişte iudei din Antiohia şi din Iconia au venit şi au câştigat mulţimile de partea lor. Ei au aruncat cu pietre în Pavel şi apoi l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. 20 Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnabas.

Întoarcerea în Antiohia Siriei

21 După ce au vestit Evanghelia şi în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors în Listra, în Iconia şi în Antiohia, 22 întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credinţă şi spunându-le: „Trebuie să trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.“ 23 Au desemnat bătrâni[e] în fiecare biserică şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră. 24 Au trecut prin Pisidia şi au venit în Pamfilia. 25 Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s-au coborât în Atalia, 26 iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. 27 Când au ajuns, au adunat biserica şi le-au povestit tot ce făcuse Domnul cu ei şi cum deschisese El neamurilor uşa credinţei. 28 Şi au rămas mult timp acolo, cu ucenicii.

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 14:11 În regiune circula o legendă care spunea că, odată, Zeus şi Hermes au coborât printre oamenii locului, însă aceştia nu i-au primit în casele lor, aşa că au fost pedepsiţi; legenda este redată de poetul roman Ovidiu (vezi Metamorfoze, 8. 611-725)
  2. Faptele Apostolilor 14:12 Zeus era cea mai importantă zeitate din panteonul grecesc, luând la romani numele de Jupiter
  3. Faptele Apostolilor 14:12 Hermes era una dintre numeroasele zeităţi ale panteonului greco-roman, luând la romani numele de Mercur; era considerat mesagerul zeilor şi zeul elocvenţei
  4. Faptele Apostolilor 14:15 Termenul este folosit în VT cu referire la idoli
  5. Faptele Apostolilor 14:23 Sau: prezbiteri