În timp ce slujeau ei Domnului şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnabas şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!“

Read full chapter

21 Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neamuri!»“

Read full chapter

17 Te-am scos din mijlocul poporului tău şi din mijlocul neamurilor la care te trimit,

Read full chapter

Salutări

Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia[a] lui Dumnezeu,

Read full chapter

Footnotes

  1. Romani 1:1 Sau: Vestea Bună; peste tot în carte

10 însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui faţă de mine n-a fost fără rezultat, ci am trudit mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.

Read full chapter

15 Dar când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,

Read full chapter

al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii Sale. Deşi eu sunt ultimul dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos

Read full chapter

Pentru aceasta am fost pus predicator, apostol – spun adevărul, nu mint – şi învăţător al neamurilor în credinţă şi adevăr.

Read full chapter

11 Iar eu am fost pus predicatorul, apostolul şi învăţătorul ei.

Read full chapter