Ezechiel 33
Nouă Traducere În Limba Română
Ezechiel, străjer peste Casa lui Israel
33 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 2 „Fiul omului, vorbeşte-le celor din poporul tău şi spune-le: «Când voi aduce sabia împotriva unei ţări, iar cei din poporul ţării vor lua din mijlocul lor un om şi-l vor pune să fie străjer al lor, 3 dacă străjerul vede sabia venind împotriva ţării şi sună din trâmbiţă, dând de ştire poporului, 4 iar cel care aude sunetul trâmbiţei nu ia aminte, atunci sabia va veni şi îi va lua viaţa. Sângele lui să cadă asupra capului lui. 5 Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei şi nu a luat aminte, sângele lui să cadă asupra lui. Dar dacă ia aminte, îşi va scăpa viaţa. 6 Dacă însă străjerul vede sabia venind şi nu sună din trâmbiţă, astfel că poporul nu este avertizat, iar sabia vine şi ia viaţa cuiva, omul acela va fi omorât din pricina nelegiuirii sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului.
7 Tu, fiul omului, eşti străjerul pe care l-am pus peste Casa lui Israel. Tu vei auzi cuvântul din gura Mea şi le vei da de ştire din partea Mea. 8 Când îi voi zice celui rău: «Omule rău, vei muri cu siguranţă!», iar tu nu vei vorbi cu cel rău ca să-l avertizezi cu privire la calea lui, omul acela rău va muri din pricina nelegiuirii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 9 Dar dacă tu îl vei avertiza pe cel rău ca să renunţe la calea lui, iar el nu se va întoarce de la umbletele lui, atunci el va muri din pricina nelegiuirii lui, iar tu îţi vei scăpa sufletul.»
Dreptatea şi mila lui Dumnezeu
10 Tu, fiul omului, spune-le celor din Casa lui Israel următorul lucru: «Voi ziceţi: ‘Nelegiuirile şi păcatele noastre apasă greu asupra noastră. Suntem uscaţi de vlagă din pricina lor. Cum vom putea trăi?’ 11 Prin urmare, spune-le astfel: ‘Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că Eu nu-Mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci doresc ca el să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă! Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce vrei să pieri, Casă a lui Israel?’»
12 De aceea, fiul omului, spune-le celor din poporul tău astfel: «Dreptatea celui drept nu-l va scăpa în ziua nelegiuirii lui, iar răutatea celui rău nu-l va face să cadă în ziua când se întoarce de la răutatea lui. Cel drept nu va putea trăi prin dreptatea lui în ziua când a păcătuit. 13 Când Eu îi spun celui drept că în mod sigur va trăi, iar el, încrezându-se în dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate, toată dreptatea lui nu i se va mai aminti şi va muri din pricina nedreptăţii pe care a săvârşit-o. 14 Tot astfel atunci când Eu îi spun celui rău: ‘Sigur vei muri!’, dacă el se întoarce de la păcatul lui şi face judecată şi dreptate, 15 dacă cel rău dă înapoi garanţia, înapoiază ce a jefuit, urmează învăţăturile dătătoare de viaţă şi nu mai săvârşeşte nedreptate, în mod sigur va trăi şi nu va muri. 16 Toate păcatele pe care le-a săvârşit nu i se vor mai aminti; el a făcut judecată şi dreptate, prin urmare, în mod sigur va trăi.»
17 Şi totuşi cei din poporul tău zic: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!» Dar, de fapt, calea lor este cea nedreaptă!
18 Aşadar, dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui şi săvârşeşte nedreptate, el va muri din pricina aceasta. 19 Tot astfel, dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face judecată şi dreptate, va trăi tocmai din pricina aceasta. 20 Fiindcă ziceţi: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!», vă voi judeca pe fiecare după umbletele voastre, Casă a lui Israel!»“
Împlinirea profeţiei cu privire la căderea Ierusalimului
21 În al doisprezecelea an al exilului nostru, în ziua a cincea a lunii a zecea,[a] a venit la mine un fugar de la Ierusalim şi mi-a zis: „Cetatea a fost capturată!“ 22 Mâna Domnului fusese peste mine încă de la lăsarea serii, înainte de a sosi fugarul, şi El îmi deschisese gura înainte de a sosi fugarul la mine, dimineaţa. Aşadar, gura îmi fusese deschisă şi nu mai eram mut.
23 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 24 „Fiul omului, locuitorii acestor ruine din ţara lui Israel zic: «Avraam a fost singur, dar tot a luat în stăpânire ţara. Noi suntem mulţi, deci cu siguranţă ţara ne-a fost dată şi nouă drept moştenire!» 25 De aceea spune-le că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Voi care mâncaţi carne cu sânge, care vă ridicaţi ochii spre idolii voştri şi vărsaţi sânge, voi să moşteniţi ţara? 26 Vă încredeţi în sabia voastră, săvârşiţi urâciuni şi fiecare din voi o necinsteşte pe soţia semenului său. Ar trebui deci să moşteniţi ţara?»
27 Să le mai spui: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Viu sunt Eu, că cei ce se află printre ruine vor cădea răpuşi de sabie, pe cei ce sunt pe câmp îi voi da de mâncare fiarelor, iar cei din fortăreţe şi cei din peşteri vor muri din pricina molimei. 28 Voi preface ţara într-o pustietate şi într-un loc devastat, iar mândria tăriei ei se va sfârşi. Munţii lui Israel vor fi atât de pustiiţi, încât nimeni nu-i va mai traversa. 29 Când voi preface ţara într-o pustietate şi într-un loc devastat din pricina urâciunilor pe care le-au săvârşit, vor şti că Eu sunt Domnul.’»
30 Fiul omului, cei din poporul tău vorbesc despre tine pe lângă ziduri şi pe la uşile caselor şi-şi zic unul altuia, fiecare fratelui său, astfel: «Haidem să mergem să auzim care este cuvântul ieşit de la Domnul!» 31 Şi vin la tine cu grămada! Cei din poporul Meu se aşază înaintea ta şi ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura ei vorbesc atât de dulce, dar inima lor umblă după câştig necinstit. 32 Tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu voce frumoasă, iscusit să cânte la instrumente cu corzi. Ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc deloc. 33 Însă când va veni pustiirea – şi iat-o că vine – vor şti că a fost un profet în mijlocul lor.“
Footnotes
- Ezechiel 33:21 8 ian. 585 î.Cr.; vezi nota de la 1:1
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.