Cantarea Cantarilor 7-8

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

7 Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fată^(A) de domn!
Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte lănţişoare de pus la gât,
lucrate de mâinile unui meşter iscusit.
² Pântecele tău este un pahar rotund,
de unde nu lipseşte vinul mirositor;
trupul tău este un snop de grâu,
încins cu crini.
³ Amândouă^(B) ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb,
ca gemenii unei căprioare.
⁴ Gâtul^(C) tău este ca un turn de fildeş;
ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului, de lângă Poarta Bat-Rabim;
nasul tău este ca turnul Libanului,
care priveşte spre Damasc.
⁵ Capul tău este cum e Carmelul
şi părul capului tău este ca purpura împărătească:
până şi un împărat ar fi înlănţuit de pletele tale!…
⁶ Ce frumoasă şi ce plăcută eşti tu,
iubito, în mijlocul desfătărilor!
⁷ Statura ta este ca finicul
şi ţâţele tale ca nişte struguri.
⁸ Îmi zic: „Mă voi sui în finic
şi-i voi apuca crăcile!” Atunci, ţâţele tale vor fi ca strugurii din vie,
mirosul suflării tale, ca al merelor.
⁹ Şi gura ta^(D) toarnă un vin ales,
care curge lin, ca răspuns la dezmierdările mele,
şi alunecă pe buzele noastre când adormim!
¹⁰ Eu sunt a iubitului meu, şi^(E) el doreşte de mine.
¹¹ Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp,
să mânem noaptea în sate!
¹² Dis-de-dimineaţă ne vom duce la vii,
să^(F) vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea
şi dacă au înflorit rodiile.
Acolo îţi voi da dragostea mea.
¹³ Mandragorele^(G) îşi răspândesc mirosul
şi deasupra uşii avem^(H) tot felul de roade bune, noi şi vechi,
pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.

8 O, de ai fi fratele meu, care a supt la ţâţele mamei mele!
Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta,
şi nimeni nu m-ar ţine de rău.
² Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele;
ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin^(I) mirositor,
must din rodiile mele.
³ Mâna lui stângă^(J) să fie sub capul meu
şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! –
⁴ Vă rog^(K) fierbinte, fiice ale Ierusalimului,
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
până nu vine ea. –
⁵ Cine^(L) este aceea care se suie din pustie,
rezemată de iubitul ei şi zicând:
„Te-am trezit sub măr;
acolo te-a născut mamă-ta,
acolo te-a născut şi te-a făcut ea.” –
⁶ Pune-mă^(M) ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău;
căci dragostea este tare ca moartea,
şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor;
jarul ei este jar de foc,
o flacără a Domnului.
⁷ Apele cele mari nu pot să stingă dragostea,
şi râurile n-ar putea s-o înece;
de^(N) ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste,
tot n-ar avea decât dispreţ.
⁸ Avem o soră micuţă^(O),
care n-are încă ţâţe.
Ce vom face cu sora noastră
în ziua când îi vor veni peţitorii?
⁹ Dacă este zid,
vom zidi nişte zimţi de argint pe ea;
dar dacă este uşă,
o vom închide cu o scândură de cedru. –
¹⁰ Eu sunt un zid şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri;
în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
¹¹ Solomon avea o vie la Baal-Hamon,
a închiriat-o^(P) unor păzitori
şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
¹² Via mea, care este a mea, o păstrez eu.
Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli,
şi două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –
¹³ Tu, care locuieşti în grădini,
nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău:
binevoieşte^(Q) şi fă-mă să-l aud! –
¹⁴ Vino^(R) repede, iubitule,
ca^(S) o căprioară sau ca puiul de cerb
pe munţii plini de mirozne!