Add parallel Print Page Options

El(A) va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi(B) moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici(C) tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce(D) şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată(E), Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste(F) cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate”. Apoi mi-a zis: „S-a(G) isprăvit! Eu(H) sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi(I) da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu(J) voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu. Dar(K) cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul(L) care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apoi unul din cei(M) şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa(N), nevasta Mielului!” 10 Şi m-a dus, în(O) Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea(P) sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, 11 având(Q) slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. 12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece(R) porţi şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13 Spre(S) răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi şi spre apus, trei porţi. 14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele(T) erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. 15 Îngerul, care vorbea cu mine, avea(U) ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16 Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini[a]. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă. 17 I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. 18 Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. 19 Temeliile(V) zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald; 20 a cincea, de sardonix; a şasea, de a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii(W) era de aur curat, ca sticla străvezie.

Read full chapter

Footnotes

  1. Apocalipsa 21:16 Greceşte: stadii.