Mesajele celor trei îngeri

Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de vestit Evanghelia veşnică celor ce trăiesc pe pământ – la fiecare neam, seminţie, limbă şi popor. El spunea cu glas puternic: „Fiţi temători de Dumnezeu şi daţi-I slavă, pentru că a sosit ceasul judecăţii Lui! Închinaţi-vă Celui Ce a făcut cerul, pământul, marea şi izvoarele de apă!“

Un alt înger, al doilea, a urmat spunând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, cel care a dat să bea la toate neamurile din vinul mâniei[a] datorat desfrânării lui[b]!“

Un alt înger, al treilea, le-a urmat spunând cu glas puternic: „Dacă i se închină cineva fiarei şi imaginii ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat[c] în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea îngerilor sfinţi şi înaintea Mielului. 11 Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc semnul numelui ei.“ 12 Aici este răbdarea sfinţilor – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus[d].

Read full chapter

Footnotes

  1. Apocalipsa 14:8 Vinul simbolizează în VT judecata lui Dumnezeu (vezi Is. 51:17; Ier. 25:15; Ezech. 23:32-33); vezi şi v. 10
  2. Apocalipsa 14:8 Sau: vinul pasiunii desfrânării lui
  3. Apocalipsa 14:10 Adică cu toată tăria lui, nediluat
  4. Apocalipsa 14:12 Sau: credinţa lui Isus

Şi am văzut un alt înger care zbura(A) prin mijlocul cerului cu o(B) Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui(C) neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă(D) de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă(E) Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A(F) căzut, a căzut Babilonul, cetatea(G) cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva(H) fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea(I) şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat(J) neamestecat în(K) paharul mâniei Lui şi va fi chinuit(L) în foc(M) şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. 11 Şi fumul(N) chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! 12 Aici(O) este răbdarea sfinţilor, care(P) păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Read full chapter