2 Samuel 8
Nouă Traducere În Limba Română
Biruinţele şi faima lui David
8 După aceea, David i-a învins pe filisteni, i-a supus şi a luat din stăpânirea filistenilor cetatea Meteg-Ama. 2 Apoi i-a învins şi pe moabiţi. Pe aceştia i-a culcat la pământ şi i-a măsurat cu o funie; cei cuprinşi în două lungimi de funie erau omorâţi, iar cei cuprinşi în a treia lungime erau lăsaţi în viaţă. Moabiţii i-au fost supuşi lui David, plătindu-i tribut. 3 David l-a învins şi pe Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Ţobei, când acesta s-a dus să-şi redobândească stăpânirea la râul Eufrat. 4 David a capturat de la el o mie de care, şapte sute de călăreţi[a] şi douăzeci de mii de pedestraşi. David a tăiat tendoanele tuturor cailor de la care, cruţând din ei doar atâţia cât pentru o sută de care. 5 Arameii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadad-Ezer, regele Ţobei, însă David a omorât douăzeci şi două de mii dintre ei. 6 David a pus garnizoane în regatul arameu al Damascului, iar arameii i-au fost supuşi lui David, plătindu-i tribut. Domnul îi dădea biruinţă lui David oriunde mergea. 7 David a luat scuturile de aur ale slujitorilor lui Hadad-Ezer şi le-a adus la Ierusalim, 8 iar din Tebah[b] şi din Berotai, cetăţile lui Hadad-Ezer, regele David a luat foarte mult bronz. 9 Când Toi[c], regele Hamatului, a aflat că David a învins întreaga oştire a lui Hadad-Ezer, 10 l-a trimis pe fiul său Ioram[d] la regele David ca să-l întrebe de sănătate şi să-l laude pentru că s-a luptat cu Hadad-Ezer, cu care şi el era în război, şi pentru că l-a biruit. Ioram a adus cu el lucruri din argint, din aur şi din bronz. 11 Regele David le-a închinat şi pe acestea Domnului, aşa cum făcuse cu argintul şi cu aurul luat de la toate celelalte popoare pe care le-a supus: 12 de la Edom[e], de la Moab, de la amoniţi, de la filisteni şi de la Amalek, precum şi din prada luată de la Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Ţobei. 13 Astfel, David şi-a făcut un nume. La întoarcere a ucis optsprezece mii de edomiţi[f] în Valea Sării. 14 El a pus garnizoane în Edom; pe tot teritoriul edomiţilor el a pus garnizoane şi toţi edomiţii au devenit supuşii lui David. Domnul îi dădea biruinţă lui David oriunde mergea.
Funcţionarii lui David
15 David domnea peste întregul Israel, judecând şi făcând dreptate întregului popor.
16 Ioab, fiul Ţeruiei, era conducătorul oştirii;
Iehoşafat, fiul lui Ahilud, era cronicar;
17 Ţadok, fiul lui Ahitub, şi Ahimelek, fiul lui Abiatar[g], erau preoţi;
Seraia era scrib;
18 Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiţilor şi al peletiţilor[h],
iar fiii lui David erau cei dintâi pe lângă rege[i].
Footnotes
- 2 Samuel 8:4 LXX, Q (vezi şi 1 Cron. 18:4); TM: o mie şapte sute de călăreţi
- 2 Samuel 8:8 Unele mss LXX şi 1 Cron. 18:8; TM: Betah
- 2 Samuel 8:9 LXX, VUL, Siriacă: Tou
- 2 Samuel 8:10 O variantă a lui Hadoram
- 2 Samuel 8:12 Câteva mss TM, LXX, Siriacă (vezi şi 1 Cron. 18:11); cele mai multe mss TM: Aram
- 2 Samuel 8:13 Câteva mss TM, LXX, Siriacă (vezi şi 1 Cron. 18:12); cele mai multe mss TM: aramei
- 2 Samuel 8:17 Sau: Ţadok şi Abiatar, fiii lui Ahimelek, fiul lui Ahitub (vezi 20:25). Cf. 1 Sam. 22:20, Abiatar era fiul lui Ahimelek
- 2 Samuel 8:18 Garda personală a regelui (vezi 23:22-23)
- 2 Samuel 8:18 Cf. 1 Cron. 18:17; TM: preoţi
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.