Căderea Ierusalimului, distrugerea Casei Domnului şi exilul poporului

25 În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a înaintat împotriva Ierusalimului cu toată oştirea sa. Ei şi-au aşezat tabăra înaintea cetăţii şi au zidit întărituri de jur împrejurul ei. Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de-al unsprezecelea an al domniei regelui Zedechia. În ziua a noua a lunii a patra[a], foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul ţării nu mai avea nimic de mâncare. Atunci s-a pătruns în cetate, astfel că toţi ostaşii au fugit noaptea pe poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii[b] înconjurau cetatea. Ei au luat-o pe drumul spre Araba[c], însă oştirea caldeenilor l-a urmărit pe rege şi l-a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată oştirea lui se împrăştiase de lângă el. Ei l-au capturat pe rege şi l-au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, unde a fost rostită o sentinţă împotriva lui. Ei i-au înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. Apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de bronz şi l-au dus în Babilon.

În ziua a şaptea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an[d] al domniei împăratului Nebucadneţar, împăratul Babilonului, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, un slujitor al împăratului Babilonului, a pătruns în Ierusalim. El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui şi tuturor caselor din Ierusalim. El a dat foc tuturor caselor mari. 10 Toată oştirea caldeenilor care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat zidurile din jurul Ierusalimului. 11 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului şi restul mulţimii. 12 Totuşi căpetenia gărzilor a lăsat în ţară câţiva oameni săraci ca să lucreze viile şi câmpurile.

13 Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau în Casa Domnului, precum şi piedestalele şi „marea“ din bronz care erau în Casa Domnului şi au dus bronzul la Babilon. 14 Au luat vasele, lopeţile, mucarniţele, farfuriile şi toate uneltele de bronz cu care se făcea slujba. 15 Căpetenia gărzilor a mai luat cădelniţele şi cupele – tot ce era de aur sau de argint. 16 Cei doi stâlpi, „marea“ şi piedestalele, toate aceste unelte de bronz pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, aveau o greutate care nu se putea cântări. 17 Fiecare stâlp era înalt de optsprezece coţi[e] şi avea deasupra un capitel de bronz. Înălţimea capitelului era de trei coţi[f], capitelul având de jur împrejur o reţea şi rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu reţeaua lui, era la fel.

18 Căpetenia gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Ţefania, următorul preot în rang şi pe cei trei paznici ai porţii. 19 Din cetate a luat un ofiţer care avea în subordine ostaşi şi încă cinci oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiţi în cetate; l-a mai luat pe scribul conducătorului oştirii, care recruta bărbaţi din poporul ţării şi pe încă şaizeci de bărbaţi din poporul ţării, care fuseseră găsiţi tot în cetate. 20 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat şi i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 21 Acolo, la Ribla, în ţara Hamat, împăratul Babilonului a pus să fie omorâţi. Astfel a fost dus Iuda în captivitate, departe de ţara lui.

Guvernarea lui Ghedalia peste Iuda

22 Nebucadneţar, împăratul Babilonului, l-a pus conducător peste poporul rămas în ţara lui Iuda, – pe care el îl lăsase acolo –, pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Şafan. 23 Când toţi conducătorii oştirii şi oamenii lor au auzit că împăratul Babilonului l-a pus pe Ghedalia să conducă, au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, în Miţpa. Aceştia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Kareah, Seraia, fiul netofatitului Tanhumet şi Iaazania, fiul unui maacatit. 24 Ghedalia le-a jurat lor şi oamenilor lor astfel: „Nu vă temeţi de slujitorii caldeenilor! Rămâneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului şi vă va fi bine!“

25 Dar în luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, care era din familia regală, a venit împreună cu zece oameni şi l-a ucis pe Ghedalia. Ei i-au ucis, de asemenea, şi pe iudeii şi pe caldeenii care erau cu el la Miţpa. 26 Atunci tot poporul, de la mic la mare, şi conducătorii oştirii au fugit în Egipt, pentru că se temeau de caldeeni.

Eliberarea lui Iehoiachin din temniţă

27 În al treizeci şi şaptelea an de captivitate a lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak[g], împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, l-a eliberat din temniţă pe Iehoiachin, regele lui Iuda. 28 I-a vorbit cu bunătate şi i-a dat un loc de cinste mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. 29 Iehoiachin şi-a schimbat hainele de întemniţat şi pentru tot restul vieţii sale a mâncat la masa împăratului. 30 Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana zilnică a lui Iehoiachin, în toate zilele vieţii lui.

Footnotes

  1. 2 Regi 25:3 Vezi Ier. 52:6
  2. 2 Regi 25:4 babilonienii; peste tot în capitol
  3. 2 Regi 25:4 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileii până la Marea Roşie; de obicei se referă la Valea Iordanului
  4. 2 Regi 25:8 August 586 î.Cr.
  5. 2 Regi 25:17 Aproximativ 9 m
  6. 2 Regi 25:17 Aproximativ 1,5 m
  7. 2 Regi 25:27 Cunoscut şi ca Amel-Marduk (562-560 î.Cr.)