Confruntarea dintre Israel şi Aram: prima biruinţă a lui Ahab

20 Ben-Hadad, regele Aramului[a], şi-a strâns întreaga oştire. Însoţit de treizeci şi doi de regi, cu cai şi care, s-a dus, a înconjurat Samaria şi a început lupta împotriva ei. A trimis soli în cetate, la Ahab, regele lui Israel, ca să-i spună: „Aşa vorbeşte Ben-Hadad: «Argintul şi aurul tău sunt ale mele, soţiile şi cei mai buni dintre fiii tăi sunt ai mei!»“ Regele lui Israel a răspuns: „O, rege, stăpânul meu, eu şi tot ceea ce am suntem ai tăi, precum ai spus!“ Solii s-au întors a doua oară şi i-au spus: „Aşa vorbeşte Ben-Hadad: «Trimisesem la tine ca să-mi dai argintul, aurul, soţiile şi fiii tăi. Aşadar, mâine pe la această oră, ţi-i voi trimite pe slujitorii mei, care vor scotoci prin palatul tău şi prin casele slujitorilor tăi, vor pune mâna pe tot ce ai de valoare şi vor lua cu ei.»“

Regele lui Israel i-a chemat pe toţi cei din sfatul bătrânilor[b] ţării şi le-a zis:

– Vedeţi cum acest om urmăreşte să ne facă rău, căci a trimis după soţiile, fiii, argintul şi aurul meu şi nu l-am refuzat!

– Nu-l asculta şi nu cădea la învoială, au răspuns toţi cei din sfatul bătrânilor şi tot poporul.

Atunci Ahab le-a zis solilor lui Ben-Hadad: „Spuneţi-i stăpânului meu, regele: «Voi face tot ceea ce i-ai cerut slujitorului tău prima dată, dar acest lucru nu-l pot face!»“ Solii au plecat şi i-au dat regelui Ben-Hadad răspunsul lui Ahab. 10 Ben-Hadad i-a trimis un alt mesaj lui Ahab şi i-a zis: „Zeii să se poarte cu mine cu toată asprimea[c] dacă va rămâne în Samaria praf cât încape în mâna tuturor celor care mă urmează!“ 11 Regele lui Israel a răspuns: „Spuneţi-i: «Cine încinge armele să nu se laude ca cel care le pune jos!»“[d] 12 Ben-Hadad a primit acest mesaj în timp ce stătea la băut împreună cu regii, în tabără[e], şi le-a ordonat slujitorilor săi: „Pregătiţi-vă de atac!“ Şi ei s-au pregătit de atac împotriva cetăţii.

13 Între timp, un profet s-a apropiat de Ahab, regele lui Israel, şi i-a zis:

– Aşa vorbeşte Domnul: „Vezi toată această mulţime mare? Astăzi o voi da în mâinile tale şi vei şti că Eu sunt Domnul!“

14 – Prin cine? a întrebat Ahab.

El a răspuns:

– Aşa vorbeşte Domnul: „Prin slujitorii conducătorilor de provincii!“

– Şi cine va începe lupta? a întrebat Ahab.

– Tu, i-a răspuns profetul.

15 Ahab i-a numărat pe slujitorii conducătorilor de provincii. Aceştia erau două sute treizeci şi doi. Apoi a numărat tot poporul, pe toţi israeliţii. Aceştia erau şapte mii. 16 Ei au pornit pe la amiază, în timp ce Ben-Hadad se îmbăta în tabără împreună cu cei treizeci şi doi de regi care-l ajutau. 17 Mai întâi au pornit slujitorii conducătorilor de provincii. Ben-Hadad a trimis nişte cercetaşi în recunoaştere, care l-au înştiinţat:

– Au ieşit nişte bărbaţi din Samaria!

18 – Dacă au ieşit pentru pace, le-a zis Ben-Hadad, prindeţi-i vii, iar dacă au ieşit pentru război, prindeţi-i tot vii!

19 Slujitorii conducătorilor de provincii au ieşit din cetate împreună cu oştirea care-i urma 20 şi fiecare l-a lovit pe omul dinaintea lui. Arameii au luat-o la fugă, iar israeliţii i-au urmărit. Însă Ben-Hadad a scăpat pe un cal împreună cu nişte călăreţi. 21 Regele lui Israel a înaintat şi a atacat caii şi carele, provocându-le arameilor o mare înfrângere.

Confruntarea dintre Israel şi Aram: a doua biruinţă a lui Ahab

22 Apoi, profetul s-a apropiat de regele lui Israel şi i-a zis: „Du-te şi întăreşte-te! Cercetează şi vezi ce trebuie să faci, pentru că regele Aramului te va ataca din nou primăvara viitoare!“

23 Slujitorii regelui Aramului i-au spus acestuia: „Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munţilor; de aceea au fost mai tari decât noi. Dar dacă ne vom lupta cu ei în câmpie, cu siguranţă vom fi mai tari decât ei. 24 Fă acest lucru: îndepărtează-i pe regi de la posturile lor şi înlocuieşte-i cu căpetenii. 25 Pregăteşte-ţi, de asemenea, o oştire la fel de numeroasă ca aceea pe care ai pierdut-o, cu tot atâţia cai şi tot atâtea care şi să ne luptăm cu ei în câmpie. Atunci cu siguranţă vom fi mai tari decât ei!“ El i-a ascultat şi a făcut întocmai.

26 Primăvara următoare, Ben-Hadad i-a strâns pe aramei şi s-a suit la Afek, ca să lupte împotriva lui Israel. 27 După ce au fost strânşi şi li s-au dat provizii, israeliţii au mărşăluit ca să-i întâmpine şi şi-au aşezat tabăra în faţa lor ca două turme mici de capre, pe când arameii umpleau ţara. 28 Un om al lui Dumnezeu s-a apropiat de regele lui Israel şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pentru că arameii au spus că Domnul este un Dumnezeu al munţilor, nu şi un Dumnezeu al văilor, voi da această oştire numeroasă în mâinile tale şi veţi şti că Eu sunt Domnul!»“ 29 Timp de şapte zile au rămas în taberele lor unii în faţa altora, iar în ziua a şaptea au început lupta. Israeliţii au omorât o sută de mii de pedestraşi aramei într-o zi. 30 Ceilalţi au fugit în cetatea Afek, unde zidul s-a prăbuşit peste douăzeci şi şapte de mii dintre ei. Ben-Hadad a fugit în cetate şi s-a ascuns într-o odaie interioară. 31 Slujitorii săi i-au zis: „Am auzit că regii Casei lui Israel sunt îndurători. Dă-ne voie să ne punem saci pe coapse, să ne legăm cu funii la cap şi să mergem la regele lui Israel! Poate că îţi va cruţa viaţa.“ 32 Ei şi-au înfăşurat saci pe coapse şi s-au legat cu funii la cap, după care s-au dus la regele lui Israel şi i-au zis:

– Slujitorul tău Ben-Hadad te roagă: „Cruţă-mi viaţa!“

– Mai este încă în viaţă? a întrebat Ahab. Atunci este fratele meu!

33 Aceşti oameni au luat aceste cuvinte ca un semn bun şi s-au grăbit să răspundă spunând:

– Da, fratele tău Ben-Hadad!

– Duceţi-vă şi aduceţi-l la mine, le-a zis Ahab.

Ben-Hadad a venit la el, iar Ahab l-a suit în carul lui. 34 Apoi Ben-Hadad i-a spus:

– Îţi voi înapoia cetăţile pe care tatăl meu le-a luat de la tatăl tău şi vei putea să-ţi faci pieţe în Damasc, aşa cum a făcut tatăl meu în Samaria.

– Eu îţi voi da drumul, încheind un legământ cu tine, i-a spus Ahab.

Astfel, după ce a încheiat un legământ cu el, Ahab i-a dat drumul.

35 Unul din fiii profeţilor[f] i-a spus confratelui său prin Cuvântul Domnului: „Loveşte-mă!“ Dar acesta nu a vrut să-l lovească. 36 „Pentru că n-ai ascultat de Cuvântul Domnului, i-a zis profetul, când vei pleca de la mine, te va omorî un leu.“ Şi după ce a plecat de la el, a întâlnit un leu care l-a omorât. 37 Profetul a găsit un alt om şi i-a spus: „Loveşte-mă!“ Acel om l-a lovit şi l-a rănit. 38 Apoi profetul s-a dus şi l-a aşteptat pe rege, pe marginea drumului. El s-a deghizat acoperindu-şi ochii cu un bandaj. 39 Când regele a trecut pe acolo, el a strigat şi i-a spus regelui:

– În timp ce slujitorul tău era în toiul bătăliei, un bărbat a venit şi mi-a adus un captiv, spunându-mi: „Păzeşte-l pe acest om. Dacă va scăpa, vei răspunde cu viaţa pentru el sau vei plăti un talant[g] de argint!“ 40 Dar pe când slujitorul tău făcea câte ceva încoace şi încolo, el a dispărut.

– Aceasta îţi este osânda, i-a răspuns regele lui Israel. Tu însuţi ai rostit-o.

41 Îndată profetul şi-a dat jos bandajul de pe ochi, iar regele lui Israel l-a recunoscut că era dintre profeţi.

42 – Aşa vorbeşte Domnul, i-a spus el regelui: „Pentru că i-ai dat drumul omului pe care-l sortisem nimicirii[h], vei răspunde cu viaţa ta pentru viaţa lui şi cu poporul tău pentru poporul lui.“

43 Regele lui Israel s-a dus şi a intrat supărat şi mâniat în palatul său din Samaria.

Footnotes

  1. 1 Regi 20:1 Siria
  2. 1 Regi 20:7 Vezi nota de la 8:1
  3. 1 Regi 20:10 Formulă tipică de jurământ (Lit.: Aşa să-mi facă zeii şi chiar mai mult)
  4. 1 Regi 20:11 Proverbul echivalent românesc ar fi: Să nu vinzi pielea ursului din pădure
  5. 1 Regi 20:12 Sau: în Sucot
  6. 1 Regi 20:35 Prin fiu se înţelege calitatea de membru al grupului profeţilor, grup care avea probabil şi anumiţi mentori, cum au fost Samuel, Ilie, Elisei
  7. 1 Regi 20:39 Aproximativ 30 kg
  8. 1 Regi 20:42 Vezi nota de la 9:21