1 Cronici 18
Nouă Traducere În Limba Română
Consolidarea şi extinderea regatului lui David
18 După aceea, David i-a învins pe filisteni, i-a supus şi a luat din stăpânirea filistenilor Gatul şi satele dimprejur. 2 Apoi i-a învins şi pe moabiţi, iar moabiţii i-au fost supuşi lui David, plătindu-i tribut. 3 David l-a învins şi pe Hadad-Ezer, regele din Ţoba Hamatului[a], când acesta s-a dus să-şi întărească stăpânirea la râul Eufrat. 4 David a capturat de la el o mie de care, şapte mii de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi. David a tăiat tendoanele tuturor cailor de la care, cruţând din ei doar atâţia cât pentru o sută de care. 5 Arameii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadad-Ezer, regele Ţobei, însă David a omorât douăzeci şi două de mii dintre ei. 6 David a pus garnizoane în regatul arameu al Damascului, iar arameii i-au fost supuşi lui David, plătindu-i tribut. Domnul îi dădea biruinţă lui David oriunde mergea. 7 David a luat scuturile de aur ale slujitorilor lui Hadad-Ezer şi le-a adus la Ierusalim, 8 iar din Tebah[b] şi din Cun, cetăţile lui Hadad-Ezer, David a luat foarte mult bronz. Cu acesta a făcut Solomon „marea“ de bronz[c], stâlpii şi anumite unelte de bronz.
9 Când Tou, regele Hamatului, a aflat că David a învins întreaga oştire a lui Hadad-Ezer, regele Ţobei, 10 l-a trimis pe fiul său Hadoram, la regele David ca să-l întrebe de sănătate şi să-l laude pentru că s-a luptat cu Hadad-Ezer, cu care şi el era în război, şi pentru că l-a biruit. I-a trimis tot felul de lucruri din aur, din argint şi din bronz. 11 Regele David le-a închinat şi pe acestea Domnului, aşa cum făcuse cu argintul şi cu aurul luat de la toate celelalte popoare: de la Edom, de la Moab, de la amoniţi, de la filisteni şi de la Amalek.
12 Abişai, fiul Ţeruiei, a ucis optsprezece mii de edomiţi în Valea Sării. 13 A pus garnizoane în Edom şi toţii edomiţii au devenit supuşii lui David. Domnul îi dădea biruinţă lui David oriunde mergea.
Funcţionarii lui David
14 David a domnit peste întregul Israel, judecând şi făcând dreptate întregului popor.
15 Ioab, fiul Ţeruiei, a fost conducătorul oştirii;
Iehoşafat, fiul lui Ahilud, era cronicar;
16 Ţadok, fiul Ahitub, şi Ahimelek[d], fiul lui Abiatar,[e] erau preoţi;
Şavşa era scrib;
17 Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiţilor şi al peletiţilor[f],
iar fiii lui David erau cei dintâi pe lângă rege.
Footnotes
- 1 Cronici 18:3 Sau: Ţoba, la Hamat
- 1 Cronici 18:8 TM: Tibhat, variantă a lui Tebah
- 1 Cronici 18:8 Adică lavoarul de bronz
- 1 Cronici 18:16 Câteva mss TM, VUL, Siriacă (vezi şi 2 Sam. 8:17); cele mai multe mss TM: Abimelek
- 1 Cronici 18:16 Sau: Ţadok şi Abiatar, fiii lui Ahimelek, fiul lui Ahitub (vezi 20:25). Cf. 1 Sam. 22:20, Abiatar era fiul lui Ahimelek
- 1 Cronici 18:17 Garda personală a regelui (vezi 2 Sa 23:23)
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.