Romani 7-9

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Creştinul izbăvit de Lege

7 Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? ² Căci femeia^(A) măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar, dacă-i^(B) moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. ³ Dacă, deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul. ⁴ Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi^(C) murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. ⁵ Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau^(D) în mădularele noastre şi ne făceau să^(E) aducem roade pentru moarte. ⁶ Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un^(F) duh nou, iar nu după vechea slovă.

Legea dă cunoştinţa păcatului

⁷ Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?

Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am^(G) cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să^(H) nu pofteşti!”

⁸ Apoi, păcatul^(I) a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort. ⁹ Odinioară, fiindcă eram fără^(J) Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. ¹⁰ Şi porunca, ea, care^(K) trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. ¹¹ Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi, prin însăşi porunca aceasta, m-a lovit cu moartea. ¹² Aşa că Legea^(L), negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. ¹³ Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Lupta firii pământeşti împotriva Duhului

¹⁴ Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut^(M) rob păcatului. ¹⁵ Căci nu ştiu ce fac: nu^(N) fac ce vreau, ci fac ce urăsc. ¹⁶ Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. ¹⁷ Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ¹⁸ Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în^(O) mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. ¹⁹ Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! ²⁰ Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ²¹ Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. ²² Fiindcă după omul dinăuntru îmi^(P) place Legea^(Q) lui Dumnezeu, ²³ dar văd în^(R) mădularele mele o altă^(S) lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. ²⁴ O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… ²⁵ Mulţumiri^(T) fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

Creştinul trăieşte după Duh

8 Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu^(U) trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. ² În adevăr, legea^(V) Duhului^(W) de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea^(X) păcatului şi a morţii. ³ Căci – lucru^(Y) cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească^[a] o făcea fără putere – Dumnezeu^(Z) a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, ⁴ pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care^(AA) trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. ⁵ În adevăr, cei ce^(AB) trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei^(AC) ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. ⁶ Şi umblarea^(AD) după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. ⁷ Fiindcă umblarea^(AE) după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici^(AF) nu poate să se supună. ⁸ Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. ⁹ Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul^(AG) lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul^(AH) lui Hristos, nu este al Lui. ¹⁰ Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. ¹¹ Şi dacă Duhul Celui^(AI) ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel^(AJ) ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

Creştinul trăieşte în aşteptarea mântuirii

¹² Aşadar^(AK), fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. ¹³ Dacă trăiţi^(AL) după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară^(AM) faptele trupului, veţi trăi. ¹⁴ Căci toţi cei ce sunt călăuziţi^(AN) de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. ¹⁵ Şi voi n-aţi^(AO) primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică^(AP), ci aţi primit un duh^(AQ) de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava^(AR)!”, adică „Tată!” ¹⁶ Însuşi^(AS) Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. ¹⁷ Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori^(AT): moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim^(AU) cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. ¹⁸ Eu socotesc că suferinţele^(AV) din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. ¹⁹ De asemenea, şi firea^(AW) aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea^(AX) fiilor lui Dumnezeu. ²⁰ Căci firea^(AY) a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă ²¹ că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. ²² Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină^(AZ) şi suferă durerile naşterii. ²³ Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade^(BA) ale Duhului, suspinăm^(BB) în noi şi aşteptăm^(BC) înfierea, adică răscumpărarea trupului^(BD) nostru. ²⁴ Căci în nădejdea^(BE) aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? ²⁵ Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. ²⁶ Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu^(BF) ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi^(BG) Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. ²⁷ Şi Cel^(BH) ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după^(BI) voia lui Dumnezeu.

Pe creştin nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu

²⁸ De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce^(BJ) sunt chemaţi după planul Său. ²⁹ Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai^(BK) dinainte, i-a şi hotărât mai^(BL) dinainte să^(BM) fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca^(BN) El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. ³⁰ Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat^(BO), şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi^(BP), iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit^(BQ). ³¹ Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? ³² El^(BR), care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a^(BS) dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? ³³ Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu^(BT) este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! ³⁴ Cine-i^(BU) va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă^(BV) la dreapta lui Dumnezeu şi^(BW) mijloceşte pentru noi! ³⁵ Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? ³⁶ După cum este scris: „Din^(BX) pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. ³⁷ Totuşi^(BY) în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. ³⁸ Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile^(BZ), nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, ³⁹ nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură^[b] nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Pavel şi mântuirea israeliţilor

9 Spun^(CA) adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor ² că^(CB) simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. ³ Căci aproape să^(CC) doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. ⁴ Ei^(CD) sunt israeliţi, au^(CE) înfierea, slava^(CF), legămintele^(CG), darea Legii^(CH), slujba dumnezeiască^(CI), făgăduinţele^(CJ), ⁵ patriarhii^(CK), şi din^(CL) ei a ieşit, după trup, Hristosul, care^(CM) este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

Dumnezeu este stăpân să aleagă

⁶ Dar aceasta nu^(CN) înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu^(CO) toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel ⁷ şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu^(CP) toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac^(CQ) vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele”. ⁸ Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii^(CR) făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă. ⁹ Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta^(CS) Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu”. ¹⁰ Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca^(CT). Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. ¹¹ Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin^(CU) Cel ce cheamă –, ¹² s-a zis Rebecăi: „Cel^(CV) mai mare va fi rob celui mai mic”, ¹³ după cum este scris: „Pe Iacov^(CW) l-am iubit, iar pe Esau l-am urât”.

Dumnezeu se îndură de cine-I place

¹⁴ Deci ce vom zice? Nu cumva^(CX) este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! ¹⁵ Căci El a zis lui Moise: „Voi avea^(CY) milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur”. ¹⁶ Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. ¹⁷ Fiindcă Scriptura^(CZ) zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins^(DA), ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul”. ¹⁸ Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. ¹⁹ Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci^(DB) cine poate sta împotriva voiei Lui?” ²⁰ Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va^(DC) zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?” ²¹ Nu este olarul^(DD) stăpân pe lutul lui ca, din aceeaşi frământătură de lut, să facă un^(DE) vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? ²² Şi ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase^(DF) ale mâniei, făcute^(DG) pentru pieire, ²³ şi să-Şi arate bogăţia^(DH) slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit^(DI) mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? ²⁴ Astfel, El ne-a chemat nu^(DJ) numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri, ²⁵ după cum zice în Osea: „Voi^(DK) numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu şi preaiubită pe cea care nu era preaiubită. ²⁶ Şi^(DL) acolo unde li se zicea: ‘Voi nu sunteţi poporul Meu’, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.” ²⁷ Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel:

„Chiar^(DM) dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită. ²⁸ Căci Domnul va împlini pe deplin^(DN) şi repede, pe pământ, cuvântul Lui.” ²⁹ Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă^(DO) nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca^(DP) Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora”.

Neamurile au căpătat mântuirea

³⁰ Deci ce vom zice? Neamurile^(DQ), care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume neprihănirea care^(DR) se capătă prin credinţă; ³¹ pe când Israel, care umbla^(DS) după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a^(DT) ajuns la Legea aceasta. ³² Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au^(DU) lovit de piatra de poticnire, ³³ după cum este scris: „Iată^(DV) că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere, şi^(DW) cine crede în El nu va fi dat de ruşine”.