Isaia 2:2-3
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
2 Se(A) va întâmpla în(B) scurgerea vremurilor că(C) muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor şi(D) toate neamurile se vor îngrămădi spre el. 3 Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi(E), să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci(F) din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim, Cuvântul Domnului.
Read full chapter
Ezechiel 20:40
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
40 Căci pe muntele Meu(A) cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu, acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi(B) voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre şi tot ce-Mi veţi închina.
Read full chapter
Mica 4:1
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
4 În vremurile(A) de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi popoarele vor veni grămadă la el.
Read full chapterCopyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.